joi, 10 septembrie 2015

Cea mai grea limbă

Printre cei care învață limbi străine, adesea apare enervanta întrebare: Care este cea mai grea limbă?
Bineînțeles, nu există niciun răspuns direct. Toate limbile au propriile aspecte care le fac să fie mai greu de învățat, însă în unele cazuri pentru cineva este mai ușor decât pentru altul.

De exemplu, avem cazul nativilor de limbă română: ne este ușor să prindem italiana, și cu un mic efort spaniola sau franceza. Însă cât de ușor ne este nouă să învățăm araba sau germana?


Punct de vedere lingvistic

Din punct de vedere lingvistic, adică fiind considerate aspectele care diferențiază această limbă de toate celelalte, cea mai grea limbă (de învățat) ar fi limba pirahã, o limbă izolată vorbită de aproximativ 200-400 persoane de-a lungul râului Maici, afluent al Amazonului. Această limbă este specială din punct de vedere lingvistic, fiind o potențială demonstrație a relativității lingvistice (care spune că modul în care privim lumea depinde de limba pe care o vorbim), însă acest fapt este controversat.

Deși are un inventar fonemic foarte mic, această limbă este foarte greu de învățat. Gramatica este foarte diferită în comparație cu celelalte limbi ale lumii. Chiar și numărul de lingviști care sunt experimentați în această limbă uimitoare este foarte mic.

Exemple de cuvinte: taahoasi (nisip), boopai (gât), gixaitiso (voi)

Diverse limbi grele

Pentru vorbitorii de limbi indo-europene

Referindu-ne strict la vorbitorii limbilor europene (engleza, româna, franceza, suedeza, hindi, etc), se pare că cele mai grele limbi de învățat sunt araba, coreeana, japoneza și mandarina, deoarece învățarea lor presupune parcurgerea a peste 2200 de ore de curs.

Limba bască

Această limbă dă bătăi de cap lingviștilor: niciunul nu-și poate da seama care este limba cu care aceasta se înrudește. În acest caz, limba bască este o limbă izolată, având caracteristici unice. Ea este vorbită în Țara Bascilor din Spania și în diverse regiuni de la granița sud-vestică a Franței. Cu un vocabular unic, cu cuvinte care nu se aseamănă cu nimic din alte limbi, limba bască este foarte greu de învățat.
Răspândirea geografică a limbii basce

Limbile fino-ugrice și uralice

Dacă tot vorbim de europeni, e cazul să menționăm limbi precum maghiara, finlandeza, estona sau sami (limbile sami fiind uralice). Acestea chiar sunt limbi grele! Având peste zece cazuri gramaticale fiecare (româna are cinci și este considerată limbă grea) și un registru fonetic exotic, ele cer foarte mult timp pentru a putea fi învățate.

Alte limbi

  • Dacă tot folosim limba română, merită menționată aici: dintre limbile romanice, româna este cea mai grea. Cu cazuri gramaticale și destul de multe graiuri și dialecte, învățarea sa ar reprezenta o mare bătaie de cap, de exemplu, pentru un englez.
  • Limbile rusă și ucraineană (și celelalte slavice): par ele simple, dar nu sunt. Cazurile din română sau germană nici nu se compară ca dificultate cu cele din rusă; de cele mai multe ori, chiar și formarea unor propoziții simple pot fi greu de format. În plus, pentru unii poate fi greu să înțeleagă diferența dintre alfabetul chirilic tipărit și cel scris (pentru că sunt diferențe).
Scrierea cursivă rusească: deloc dificilă!
  • Limbile asiatice, deja menționate: este de prisos să mai afirm că sunt grele, pentru că este evident. Asiaticii au un alt mod de viață, au alte viziuni asupra vieții, observă lumea din alte perspective. Și asta se reflectă în limbilor lor. În plus, scrierea chineză (atenție, nu este alfabet) sau thai sunt considerate a fi cele mai dificile. Nici nu mai vorbim de tonurile pe care le prezintă aceste limbi (adică nu se pronunță, se cântă).
tag-uri: care sunt cele mai grele limbi, limbi greu de invatat, limbi dificile, limbi imposibile, limbi grele;

2 comentarii:

  1. Poate ca invațarea unei noi limbi straine se afla pe lista de dorințe ale tale. Sau doresti sa va imbunatațesti competențele lingvistice pentru a le folosi la munca. Poate ca esti chiar un calator pasionat si doresti sa alegi câteva fraze inainte de a ajunge la urmatoarea destinație. Oricare ar fi motivele, invațarea unei noi limbi straine poate fi incitanta si, ei bine, provocatoare. În timp ce te decizi ce limba sa inveti in continuare, este o idee buna sa te gândesti care sunt cele mai usor si care sunt cele mai greu de invațat. Vezi aici top cele mai dificile limbi straine de invațat.

    Faptul ca o limba este usoara sau dificila depinde in mare masura de limba materna. Sa luam de exemplu thailandeza, care este o limba tonala. Thailandeza poate fi una dintre cele mai dificile limbi pentru un vorbitor nativ de limba engleza care nu a folosit niciodata tonurile. Cu toate acestea, pentru un vorbitor nativ vietnamez care foloseste tonurile in mod regulat, thailandeza poate fi mai usor de ințeles.

    RăspundețiȘtergere
    Răspunsuri
    1. Da. Toate studiile spun raportandu-se la engleză. Care engleză? Originară din Anglia sau America? Limba romana se vorbește în toată țara. Cu câte dialecte ? Daca vorbești cu un moldovean, ardelean...nici nu știi cum să scrii ce spune. Te înțelegi dar nu știi să "traduci "corect.deci?ne raportăm la engleză?care engleză? Anglia,America,India,Spania. La ce engleză ne raportăm?

      Ștergere